— Prinde-o că iar pleacă! strigă Spinner, ocupat să repare proteza care
înlocuia genunchiul bărbatului din scaunul de operaţie.
Rake îşi aşeză cizma grea pe grămăjoara de particule argintii. Se târâse
până lângă prag. De când se încălzise şi lucrau cu uşa de la vagonul-fabrică
deschisă, fosta mască tot încerca să fugă.
— Ţi-am spus că ar fi trebuit s-o distrugem, mormăi Rake, încruntându-se la
mască.
I se răsucise în jurul cizmei, înnodându-se la capăt cu o fundă, asemeni
unei eşarfe. De unde naiba ştia de moda apărută în oraş?
— Nah, las-o până plecăm în turneu, gesticulă Spinner cu şurubelniţa. Abia
a învăţat să numere. Să vedem ce altceva mai poate să facă.
Clătinând din cap, Rake apucă masca de margine şi trase cu degetele
brăzdate de cicatrice, obişnuite să manipuleze cuţite şi unelte şi nu lucruri
atât de fine. Masca se întinse ca un voal, refuzând să-i dea drumul la picior,
dar când câmpul electrostatic ajunse la limită, se înmuie cu un bâzâit şi
reveni la forma pe care o lua cel mai adesea, un pătrat cu latura de un metru,
plin de sclipici.
Aşa îl găsi Cielo, cu masca în mână şi pregătindu-se s-o închidă în cuşca
menzataxorului. Măcar de acolo n-avea cum să scape, deoarece pereţii erau din
sticlă ranforsată.
— Oooh, da’ ce ţi-a făcut? îi luă Cielo masca din mână şi o strânse la
piept.
(Visul broscoiului – Secvenţă de zbor, Millennium Books, 2016)
No comments:
Post a Comment